Gheorghe Brătianu

Anii de viata: 21 ianuarie 1898, Ruginoasa, jud. Iași – 24 aprilie 1953, penitenciarul Sighet

A fost singurul copil al lui Ion I.C. Brătianu (cu Maria Moruzi, văduva lui Alexandru Cuza, fiul cel mare al lui Al. I. Cuza). A participat, ca voluntar, la Primul Război Mondial (ulterior, va lupta și în cel de-al Doilea). A absolvit Facultatea de Drept din Iași în 1920, după care a urmat cursurile Facultății de Litere de la Sorbona, obținând un doctorat în filozofie la Cernăuți în 1923 și unul în litere la Sorbona, în 1929. A predat istorie universală la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din Iași până în 1940, când a fost transferat la Universitatea din București. A fost, de asemenea, director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și apoi al celui din București (1940-1947). În 1926 a devenit membru al PNL, din care a fost exclus în 1930, din cauză că a susținut revenirea lui Carol al II-lea pe tronul României. Și-a înființat propriul partid, PNL Gh. Brătianu, dar în 1938 gruparea sa a fuzionat cu PNL. După 1947, autoritățile comuniste l-au suspendat din posturile de profesor universitar și director al Institutului „Nicolae Iorga” din București. A fost, o perioadă, arestat la domiciliu, după care (în 1950) a fost închis la penitenciarul Sighet, unde a murit în 1953. Ca istoric, principalele sale lucrări sunt: O enigmă și un miracol istoric: poporul român (1940), Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești (1945), Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană (postum).

Datare imagine: secolul XX

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: arhiva revistei „Istorie și Civilizație”

Detinator: MNIR