Ion C. Brătianu

Anii de viata: 2 iunie 1821, Pitești – 2 mai 1891, Florica, jud. Argeș

Aflat la studii la Paris, unde a urmat Școala Politehnică, a luat parte la mișcările revoluționare de la 1848. În același an, s-a întors în Țara Românească, unde a jucat un rol important în revoluția de la 1848, fiind prefect al Poliției Capitalei între iunie-septembrie 1848. După înăbușirea revoluției, a plecat în exil, revenind în țară în 1857. Deși a sprijinit alegerea lui Cuza, s-a numărat, în februarie 1866, printre cei ce l-au forțat să abdice. S-a implicat apoi în aducerea unui prinț străin pe tronul Principatelor, prin misiuni diplomatice în Franța și Prusia, fiind, de asemenea, cel ce l-a adus în țară pe principele Carol. În 1875 s-a numărat printre fondatorii Partidului Național Liberal, al cărui prim președinte a fost (1875-1891). A fost de două ori prim-ministru (iul. 1876 – apr. 1881, iun. 1881 – mar. 1888) și a avut mai multe mandate la ministerele de război, finanțe și interne, lucrări publice. În 1876 a participat la negocierile de la Livadia cu țarul Alexandru al II-lea legate de implicarea României într-un război cu Imperiul Otoman, iar în 1878 a fost delegat al guvernului român la Congresul de la Berlin. Căsătorit cu Caliopi Pleșoianu, a avut opt copii, trei băieți și cinci fete. Toți cei trei fii, Ion, Constantin (Dinu) și Vintilă, au fost trimiși la studii în străinătate și au devenit ingineri, toți au fost membri și președinți ai PNL, parlamentari și miniștri, iar Ion și Vintilă au fost și prim-miniștri.

Datare imagine: 1877

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: „Amintiri din războiul Independenței. 1877-1887”, București, 1878 (fototeca MNIR)

Detinator: MNIR