Carol I

Anii de viata: 8/20 aprilie 1839, Sigmaringen, Germania – 27 septembrie/10 octombrie 1914, castelul Peleș, Sinaia, România

Carol-Eitel-Frederic-Zefirin- Ludovic a fost cel de-al doilea fiu al principelui Carol-Anton de Hohenzollern-Sigmaringen și al Josephinei de Baden. A urmat studii militare la Dresda și Berlin, îmbrățișând cariera militară. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, i s-a oferit tronul Principatelor Unite ale Valahiei și Moldovei, fiind ales domn prin plebiscit la începutul lui aprilie 1866. A ajuns la București pe 10 mai, când, în cadrul unei ceremonii desfășurate în Palatul Mitropoliei, a jurat că va respecta legile țării, îi va păzi religia și va domni constituțional. La scurt timp, a fost adoptată o nouă Constituție, cea dintâi elaborată pe plan intern fără amestecul Marilor Puteri. Unsprezece ani mai târziu, în contextul participării la războiul izbucnit între Rusia și Imperiul Otoman în primăvara lui 1877, România și-a obținut independența, iar în 1881 a fost proclamat regatul, principele Carol fiind încoronat rege pe 10 mai 1881. În timpul său România a cunoscut dezvoltări și modernizări în economie, industrie, transporturi, cultură și sănătate. În 1914 Carol I a acceptat hotărârea Consiliului de Coroană ca România să își mențină neutralitatea, în ciuda legăturilor de familie cu monarhia germană și a faptului că România devenise în 1883 membră a Triplei Alianțe. În toamna aceluiași an a murit. A fost însurat cu Elisabeta de Wied, cu care s-a căsătorit pe 3 noiembrie 1869. Au avut o singură fiică, Maria, ce a murit în 1874, la trei ani și jumătate, de scarlatină.

Datare imagine: secolul XIX

Fotograf / Artist: anonim

Atelier / Editura:

Sursa foto: tablou din colecția Muzeului Național de Istorie a României

Detinator: MNIR