Gheorghe Gr. Cantacuzino

Anii de viata:

Este fiul marelui vornic Gr. Cantacuzino și al d-nei Alexandrina Cantacuzino, născută Kretzulescu, și descendent al familiei Cantacuzino, care a dat țării mai mulți domnitori. Și-a făcut studiile la Paris, unde a obținut licența în drept și apoi doctoratul. Reîntors în țară la 1862, intră în magistratură ca judecător la tribunalul Ilfov. Mai târziu fu numit consilier la Curtea de Apel și rămase în această funcțiune până la 4 mai 1864, când, în urma loviturii de stat, își dete demisiunea motivată. La 1866, după abdicarea lui vodă Cuza, d. G. Gr. Cantacuzino reintră în magistratură ca președinte al Curții de Apel București și intră cu totul în viața politică: două județe, Prahova și Brăila, îl aleseră în același timp reprezentant în Parlament. D. Cantacuzino optă pentru Prahova, al cărui reprezentat a fost aproape încontinuu de atunci. La 1869 a fost ales primar al Capitalei. La 25 ianuarie 1870, d. Cantacuzino părăsi primăria pentru a intra în cabinetul Dimitrie Ghica, ca ministru de justiție. Se retrase însă, cu întregul minister, după două zile, la 27 ianuarie, din cauza situațiunii parlamentare încordate. La constituirea noului cabinet, al lui Man. Costache Iepureanu, la 20 aprilie, d. George Gr. Cantacuzino făcu parte și din această formațiune, ca ministru de lucrări publice, și s-a retras la 18 decembrie același an. Reales deputat în alegerile generale din 1871, a făcut parte din majoritatea care susținea cabinetul Lascăr Catargi. La 16 decembrie 1873 intră din nou în minister, tot la lucrările publice, în urma demisiunii lui Nicolae Kretzulescu, iar la 7 ianuarie 1875 trecu ca titular la finanțe, în locul rămas vacant prin retragerea lui Petre Mavrogheni. Ca ministru de finanțe și într-o situație foarte grea, rămase până la 30 ianuarie 1876, când s-a retras, din cauză de profunde deosebiri de vederi cu șeful guvernului în privința politicii generale a statului. După disolvarea Camerei în mai 1876, d. George Gr. Cantacuzino stătu retras câtva timp. Reintră însă în politica activă, fiind ales la Senat. Isbucnind răsboiul și față de situațiunea precară a tesaurului, d. George Gr. Cantacusino a făcut pentru armată o însemnată donație în bani (50000 lei) și în cereale, pentru care domnitorul i-a adresat o foarte măgulitoare scrisoare autografă de mulțumire. În tot timpul guvernului lui Ion C. Brătianu, a făcut necontenit parte din Parlament, dând un real și sincer concurs la opera de regenerare politică, socială și economică a țării întreprinsă de guvernele liberale.

Președinte al Camerei (sesiunile 1889-1890 și 1890-1891) și apoi al Senatului (1892-1895). Reintră la Senat în ianuarie 1896, ca representant al Colegiului I Prahova, și figurează ca membru al oposițiunii conservatoare, în care calitate dă citire în Senat moțiunii de obstrucționism (1899).

Murind Lascăr Catargi în aprilie 1899, este proclamat șef al partidului și este însărcinat, în urma retragerii guvernului liberal, cu constituirea noului minister.

Președinte al consiliului și ministru de interne (aprilie 1899), președinte al consiliului, fără portofoliu (ianuarie 1900); aprobă și prezidează fusiunea tuturor elementelor conservatoare și cedează președinția consiliului dlui P.P. Carp, păstrând șefia partidului (iulie 1900). Președinte al Camerei (febr. 1900 – 1901), trece de partea acelor elemente care combăteau guvernul dnului P. P. Carp și fusiunea și grăbește, prin atitudinea sa ostilă ministerului, retragerea acelui guvern. Astăzi, d. George Gr. Cantacuzino represintă Colegiul I de Senat din Muscel și prezidează ca șef la acțiunea în opoziție a partidului vechi conservator.

 

Anii de viață: 22 septembrie 1833 – 22 martie 1913

Sursă (imagine + text): G.D. Nicolescu, Parlamentul român, 1866-1901, Biografii și portrete, Socec, București, 1903 (album din patrimoniul MNIR)

Datare imagine:

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto:

Detinator: MNIR