Nicolae Bălcescu

Anii de viata: 29 iunie 1819, București - 29 noiembie 1852, Palermo, Italia

Încă din tinerețe, Nicolae Bălcescu (numele său real de familie era „Petrescu”, însă el l-a înlocuit cu unul derivând de la localitatea natală a mamei, Bălcești) s-a opus regimului politic din Țara Românească din timpul și de după perioada regulamentară: a participat în 1840 la conspirația condusă de Dimitrie Filipescu împotriva domnitorului Alexandru D. Ghica, fiind închis până în 1843 la mănăstirea Mărgineni, a făcut parte din organizația secretă Frăția, a participat la revoluția de la 1848 din Țara Românească, fiind ministru de externe și secretar de stat în guvernul provizoriu instituit pe 16 iunie 1848. Arestat de autoritățile otomane după reprimarea revoluției, în septembrie, a reușit să evadeze și a părăsit țara. În primăvara lui 1849 a încercat, fără succes, să intermedieze o înțelegere între Lajos Kossuth, liderul revoluției maghiare, și Avram Iancu, conducătorul revoluționarilor români. Din toamna lui 1849 a trăit în exil în Franța până în 1852, când a murit, bolnav de tuberculoză. Pasionat de istorie, a scris mai multe lucrări în domeniu, cele mai importante fiind Puterea armată și arta militară de la întemeierea Principatului Valahiei până acum (Iași, 1844), Cântarea României (1858), Istoria românilor sub Mihai Vodă Viteazul (1878).

Datare imagine: 1851

Fotograf / Artist: Gheorghe Tăttărescu (1820-1894)

Atelier / Editura:

Sursa foto: tablou din colecția MNIR

Detinator: MNIR