Nicolae Fleva

Anii de viata: „A făcut studiile sale la liceul Sfântul Sava și apoi a urmat cursurile Universității din Neapole, unde a luat diploma de licențiat în drept. Întors în țară în 1867, intră imediat în luptele politice și se distinge mai ales prin violențele sale ca agitator al maselor populare. Ales deputat imediat de alegătorii din Focșani, e vecinic amestecat la toate turburările și toate mișcările de stradă. Înainte juraților din Târgoviște, este apărătorul celor amestecați în mișcarea revoluționară din Ploiești de la 26 martie 1870. Primar al capitalei sub guvernul Ion Brătianu, demisionează la 5 iunie 1886 și devine unul din membrii cei mai activti și turbulenți ai opoziției unite, provocând dese întruniri publice în care se distinge prin violența limbajului său. În camera din care face parte, urmează asemenea o crâncenă opoziție și, din cauza unui discurs mai agresiv, își atrage un duel cu dnul Pherekyde, Ministru de Externe. În acest duel e rănit de un glonț în mâna stângă (14 ianuarie 1887). Arestat la 15 mai 1888, e depus preventiv la Văcărești pentru că se pusese dimpreună cu alte personalități politice în capul manifestanților care au năvălit în curtea Mitropoliei, cerând demisiunea guvernului Ion Brătianu. Pus în libertate după constituirea noului guvern Th. Rosetti, N. Fleva se raliază la partidul liberal din nou și reîncepe o campanie de agitații contra conservatorilor. La 4 octombrie 1895, formându-se Ministerul D. Sturdza. N. Fleva ia portofoliul Ministerului de Interne, dar pentru scurt timp, căci la 15 ianuarie 1896 este nevoit să demisioneze din cauza neînțelegerilor dintre dânsul și ceilalți colegi ai săi în privința modului prea democratic cum administra departamentul ce i se încredințase. În urma retragerei sale de la guvern, întemeiază ziarul „Dreptatea” și devine șeful grupului liberal-democrat. N. Fleva a publicat mai multe broșuri, între care: Prerogativele Adunării Deputaților (1877), Discuția generală asupra legii comunale (1886), Dare de seamă către cetățeni (1886), Misterele Poliției Capitalei (1887), Gheșefturile de la Ministerul de Rezbel (1888), Regim autocratic (1893). Dim. R. Rosetti, Dicționarul contemporanilor, București, 1897

„A făcut studiile sale la liceul Sfântul Sava și apoi a urmat cursurile Universității din Neapole, unde a luat diploma de licențiat în drept. Întors în țară în 1867, intră imediat în luptele politice și se distinge mai ales prin violențele sale ca agitator al maselor populare. Ales deputat imediat de alegătorii din Focșani, e vecinic amestecat la toate turburările și toate mișcările de stradă. Înainte juraților din Târgoviște, este apărătorul celor amestecați în mișcarea revoluționară din Ploiești de la 26 martie 1870.

Primar al capitalei sub guvernul Ion Brătianu, demisionează la 5 iunie 1886 și devine unul din membrii cei mai activti și turbulenți ai opoziției unite, provocând dese întruniri publice în care se distinge prin violența limbajului său. În camera din care face parte, urmează asemenea o crâncenă opoziție și, din cauza unui discurs mai agresiv, își atrage un duel cu dnul Pherekyde, Ministru de Externe. În acest duel e rănit de un glonț în mâna stângă (14 ianuarie 1887).

Arestat la 15 mai 1888, e depus preventiv la Văcărești pentru că se pusese dimpreună cu alte personalități politice în capul manifestanților care au năvălit în curtea Mitropoliei, cerând demisiunea guvernului Ion Brătianu. Pus în libertate după constituirea noului guvern Th. Rosetti, N. Fleva se raliază la partidul liberal din nou și reîncepe o campanie de agitații contra conservatorilor. La 4 octombrie 1895, formându-se Ministerul D. Sturdza. N. Fleva ia portofoliul Ministerului de Interne, dar pentru scurt timp, căci la 15 ianuarie 1896 este nevoit să demisioneze din cauza neînțelegerilor dintre dânsul și ceilalți colegi ai săi în privința modului prea democratic cum administra departamentul ce i se încredințase. În urma retragerei sale de la guvern, întemeiază ziarul „Dreptatea” și devine șeful grupului liberal-democrat. N. Fleva a publicat mai multe broșuri, între care: Prerogativele Adunării Deputaților (1877), Discuția generală asupra legii comunale (1886), Dare de seamă către cetățeni (1886), Misterele Poliției Capitalei (1887), Gheșefturile de la Ministerul de Rezbel (1888), Regim autocratic (1893)”.

Dim. R. Rosetti, Dicționarul contemporanilor, București, 1897

Între februarie 1901 – iulie 1909 a fost ministru plenipotențiar al României în Italia.

Nr. inventar: 367916

Datare imagine: 1896

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca Muzeului Național de Istorie a României

Detinator: MNIR