Nicolae Mavrocordat

Anii de viata: 6 mai 1680 - 3 septembrie 1730

Fiu al marelui dragoman grec Alexandru Mavrocordat Exaporitul și înrudit, prin mama sa, Sultana (descendentă a lui Alexandru Lăpușneanu), cu dinastia Mușatinilor, Nicolae Mavrocordat a fost numit domn al Moldovei în decembrie 1709, dar a fost mazilit în noiembrie 1710 din cauza reclamațiilor boierilor, nemulțumiți de măsurile luate pentru a le mai limita abuzurile față de țărănime. A redevenit domn al Moldovei în octombrie 1711, iar în ianuarie 1716 a fost mutat în Țara Românească. Despre a doua sa domnie în Moldova și prima în Țara Românească (în ambele cazuri fiind numit după trădarea predecesorilor, Dimitrie Cantemir și, respectiv Ștefan Cantacuzino) se consideră că reprezintă începutul epocii fanariote în țările române, perioadă când majoritatea domnilor au fost numiți din rândul grecilor din cartierul constantinopolitan Fanar. În 1716, austriecii, aflați în război cu turcii, au ocupat Oltenia, iar pe Nicolae Mavrocordat și familia sa i-au luat prizonieri (în noiembrie), reținându-i la Sibiu doi ani. În martie 1719, după ce fusese eliberat ca urmare a încheierii păcii dintre Imperiul Otoman și Austria, a fost numit iar domn al Țării Românești. A murit de ciumă în septembrie 1730. A fost un adevărat erudit, a scris, în limba greacă, Despre datorii (tipărit la Iași, 1719, și ulterior în Leipzig , Ausbach și Londra) Cuvânt contra nicotinei (tipărită la Iași, 1786) și o lucrare parenetică dedicată fiului cel mare, rămasă nepublicată.

În imagine, lângă Nicolae Mavrocordat se află Alexandru, cel mai mic dintre cei opt copii.

Datare imagine: secolul XVIII

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura: tabloul votiv din mănăstirea Văcărești

Sursa foto: Nicolae Iorga, Domnii români după portrete și fresce contemporane, 1930

Detinator: MNIR