Theodor Văcărescu

Anii de viata: 17 aprilie 1842 – 1913

„A început primele sale studii la 1850, în pensionatele Monty și Schweitz. La 1854 a plecat în Germania, unde a fost admis, cu autorizarea guvernului, în corpul de cadeți din Prusia și a urmat din 1854 până la 1858 studiile școalei militare preparatorii din Potsdam și școalei centrale militare din Berlin. Totodată, în 1858 și 1859 a frecventat cursurile facultății de litere și de filozofie din Berlin. La 16 octombrie 1859 s-a înrolat ca soldat voluntar în armata română. A fost numit la 1 ianuarie 1860 sub-ofițer și înaintat la 24 ianuarie 1861 la gradul de sublocotenent. T. Văcărescu a fost chemat la 1863 în statul major al lui Cuza Vodă, ca ofițer permanent de ordonanță; la 1864, a demisionat din armată și, intrat în viața civilă, s-a ocupat de literatură și politică. […] Împreună cu Aurelian, Urechia, Esarcu, Alex. N. Lahovari etc., a fondat atunci „Ateneul românesc” și cu un grup de tineri a făcut parte din comitetul de redacțiune al ziarului „Revista Dunării”, înființat în decembrie 1865, spre a combate cu cea mai mare energie regimul loviturii de stat. A doua zi după revoluțiunea de la 11 februarie 1866, Th. Văcărescu este numit prefect la Prahova, cu însărcinarea de a trece peste fruntarie, la Brașov, pe detronatul domnitor Cuza. În iulie 1870, e numit agent diplomatic al țării în Serbia. În septembrie 1872, cu prilejul înființării milițiilor, prevăzute de legea organică a puterei armate, Th. Văcărescu, în calitate de fost ofițer, fu numit locotenent în milițiile călări, iar în iunie 1873, M.S. Domnitorul Carol I îl chemă pe lângă persoana sa, în funcțiunea de mareșalul curții domnești. În octombrie 1876, Th. Văcărescu însoți, ca reprezentant al Curții Domnitorului, pe primul ministru Ionel Brătianu și pe ministrul de rezbel, colonel Slăniceanu, în misiunea pe lângă împăratul Rusiei, Alexandru al II-lea, la Livadia, unde se stabiliră bazele înțelegerii pentru trecerea oștirilor rusești prin România. Iar când isbucni rezbelul din 1877, Th. Văcărescu luă parte la el în calitate de căpitan milițian, atașat marelui cartier general al armatei române, trecu Dunărea și participă la luptele din jurul Plevnei. La 8 aprilie 1881, Th. Văcărescu fu trecut ca locotenent-colonel în rezervă și la octombrie 1882 fu numit ministru președinte pe lângă curțile din Bruxelles și din Haga. La 28 ianuarie 1885 fu numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la  Roma, de unde demisionă pentru motive private la 31 august 1885. În 1886 publică volumul I și în 1887 volumul al doilea al scrierei istorice Luptele românilor în rezbelul din 1877-1878, operă care a fost premiată de Academia Română. La 1 iulie 1888 este numit trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Viena, post în care funcționează până la 1 iulie 1891. A făcut parte în nenumărate rânduri din parlament, ca deputat și senator”.

Dim. R. Rosetti, Dicționarul contemporanilor, București, 1897

304200_2

Datare imagine: a doua jumătate a secolului al XIX-lea

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR