Mihai Eminescu

Anii de viata: 15/ 27 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –15/ 27 iunie 1889, București

Considerat cel mai important poet al literaturii române, a debutat în 1866 cu o poezie dedicată lui Aron Pumnul (ce-i fusese profesor de română la gimnaziul german din Cernăuți), poezie apărută, sub numele „M. Eminovici”, în broșura Lăcrimioarele învaeţaeceilor gimnaesiaşti de’n Cernaeuţi la mormîntul prea iubitulul [!] lor profesoriŭ Arune Pumnul raepaeusat într’a 12/24 Ianuariŭ 1866. În același an i-a fost publicată o poezie (De-aș avea) în revista „Familia” (An 2, Nr. 6, 25 februarie/9 martie 1866, p. 68), editată la Budapesta de scriitorul și publicistul ardelean Iosif Vulcan, cel care i-a schimbat numele de familie în „Eminescu”. Din 1859 a fost elev al Școlii primare ortodoxe din Cernăuți, iar din 1860, al Gimnaziului german din același oraș, de unde s-a retras în 1863. Între 1864-1869 a lucrat ca sufleorpentru mai multe trupe de teatru (cea a Ștefaniei Tardini și a fraților Ioan și Alexandru Tardini,  cea a lui Iorgu Caragiale,  cea a lui Mihai Pascaly, cu care a călătorit prin Moldova, Muntenia, Transilvania și Arad), precum și la Teatrul Național din București. Începând cu toamna lui 1869, la inițiativa tatălui său, a urmat, ca student auditor, Facultatea de Filozofie din Viena, pentru ca în 1872 să se transfere la Facultatea de Filozofie din Berlin, cu o bursă din partea societății literare Junimea. După ce a revenit în țară fără a-și fi încheiat studiile, a fost numit, de către Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale din Iași (septembrie 1874) și apoi și revizor școlar (1875) pentru județele Iași și Vaslui. În 1877 s-a mutat la București, unde a devenit redactor la ziarul conservator „Timpul”, condus din ianuarie 1877 de Titu Maiorescu. În 1883 au început să apară semnele unei boli mintale, iar cu timpul starea i s-a agravat. A murit șase ani mai târziu, pe când era internat la sanatoriul Caritas din București, cauza morții rămânând, până astăzi, incertă. A scris poezie, proză, dramaturgie, la care se adaugă activitatea jurnalistică.

 

La mormântul lui Aron Pumnul

Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină, / Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta; /C-acuma din pleiada-ţi auroasă şi senină /Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină, /Se stinse-o dalbă stea!

Metalica, vibrânda a clopotelor jale / Vuieşte în cadenţă şi sună întristat; /Căci, ah! geniul mare al deşteptării tale /Păşi, se duse-acuma pe-a nemuririi cale / Şi-n urmă-i ne-a lăsat!

Te-ai dus, te-ai dus din lume, o! geniu nalt şi mare, / Colo unde te-aşteaptă toţi îngerii în cor, / Ce-ntoană tainic, dulce a sferelor cântare / Şi-ţi împletesc ghirlande, cununi mirositoare, / Cununi de albe flori!

Te plânge Bucovina, te plânge-n voce tare, / Te plânge-n tânguire şi locul tău natal; / Căci umbra ta măreaţă în falnica-i zburare / O urmă-ncet cu ochiul în tristă lăcrimare /Ce-i simţ naţional!

Urmeze încă-n cale-ţi şi lacrima duioasă, /Ce junii toţi o varsă pe trist mormântul tău, /Urmeze-ţi ea prin zboru-ţi în cânturi tânguioase. /În cânturi răsunânde, suspine-armonioase, / Colo, în Eliseu!…

 

 

 

Nr. inventar: 106116

Datare imagine: secolul XIX

Fotograf / Artist: Th. Mayerhofer

Atelier / Editura: N. C. Ghindășeanu

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR