Alexandru Ioan Cuza

Anii de viata: 20 martie 1820 – 15 mai 1873

Născut la Bârlad în 1820, Alexandru Ioan Cuza a urmat pensionul Cuenin din Iași, apoi a fost trimis la studii în Franța (1831-1835), luându-și bacalaureatul în litere. A studiat apoi dreptul, dar fără a obține vreo diplomă. Revenit în țară, în 1848 s-a numărat printre semnatarii Petiției Proclamație adresată domnitorului Mihail Sturdza. Arestat, la ordinul acestuia, a reușit să evadeze, în timp ce era dus de o escortă în Imperiul Otoman. A trecut în Transilvania, apoi în Bucovina, Viena, Paris și Constantinopol, de unde s-a întors în Moldova cu Grigore Al. Ghica, numit domn al Moldovei în 1849. Sub acesta, a fost președinte al judecătoriei Covurlui, ministru de interne (feb.-oct. 1851), pârcălab de Galați (numit în iunie 1856). În iunie 1857 a demisionat din funcția de pârcălab, acuzând falsificarea listelor electorale în timpul alegerilor pentru divanul ad-hoc al Moldovei, la care a participat ca deputat de Galați. Ales, în ianuarie 1859, domn al Moldovei și apoi al Țării Românești, a acționat pentru recunoașterea dublei alegeri și apoi a unificării guvernelor și parlamentelor celor două țări de către Poartă și puterile garante. După 2 mai 1864, când și-a mărit prerogativele impunând modificarea Convenției de la Paris (1858), ce juca rolul de Constituție a Principatelor, a realizat reforme importante, precum cea rurală, cea electorală și a învățământului, secularizarea averilor mănăstirești. Dar, din cauza conducerii autoritare, o coaliție formată din conservatori și liberalii radicali l-a forțat să abdice în februarie 1866. S-a retras în Viena, apoi la Paris. A murit la Heidelberg, în mai 1853.

Datare imagine: secolul XX

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR