Ana Davila și Alexandru Davila (cromolitografie după un portret de Sava Henția)

Anii de viata:

Ana și Alexandru Davila

Fiică a lui Alexandru Racoviță (1773-1853) și a Ancăi Golescu, nepoată, după mamă, a cărturarului Dinicu Golescu, a fost cea de-a doua soție a medicului militar Carol Davila, trimis de guvernul francez în Țara Românească în 1853, la cererea domnitorului Barbu Știrbei, în vederea organizării învățământului medical (școala de mică chirurgie întemeiată de el în 1855 a devenit Facultatea de Medicină din București în 1869; tot el a pus bazele unui serviciu de ambulanțe). Cei doi s-au căsătorit în aprilie 1861 și au avut 4 copii: Alexandru (1862-1929, diplomat, scriitor, actor, întemeietor, în 1909, al unei companii de teatru private, ce a funcționat până în 1912, director al Teatrului Național din București între 1905-1908, 1912-1914), Carol Nicolae (d. 1937), Zoe (1867-1943, soția inginerului Nicolae Cutzarida), Elena (1865-1954, soția ofițerului Ion Perticari; a fost doamnă de onoare a Reginei Elisabeta, apoi a Reginei Maria). În 1862, soții Davila au întemeiat, pe un teren din zona Cotroceni, parte a zestrei Anei, un orfelinat, pentru care s-a construit, ulterior, sub patronajul și cu sprijin financiar din partea Elenei Cuza, un azil pentru copii, numit, în cinstea acesteia, Azilul Elena Doamna, și al cărei primă directoare a fost Ana Davila.

Ana Davila a murit la doar 40 ani, fiindu-i administrată, din greșeală, stricnină în locul unui medicament.

„Duminică, 13 ianuarie 1874, după terminarea cursului de chimie pentru femei, predat la spitalul Colțea de d. doctor Davila, acesta, împreună cu soția sa și cu cumnata sa, Felicia Racoviță, a cerut 10 grame de chinină de la d. Bernath, șeful laboratorului de chimie, care asistase pe d. Davila la cursul său. Atunci au trecut cu toții în cabinetul de chimie. D. Bernath a deschis dulapul cu preparatele alcoloide și a pus mâna pe flaconul ce domnia sa știa că conține chlorhydratu de chinină (chinină muriatică), apoi a cântărit medicamentul presupus (10 grane) și l-a dat dnei Davila, care l-a luat. Acest flacon însă conținea strychnină muriatică”.

Din procesul verbal al comisiei numite de Eforia Spitalelor Civile pentru anchetarea cazului („Românul”, An 8, 17 ianuarie 1874)

„Duminica trecută, mult regretata dnă Davila, după ce a asistat la cursul de chimie, ținut chiar de către nenorocitul său soț, s-a simțit atinsă de o indispozițiune febrilă. Aflându-se aci, a mers însoțită de sora d-sale și de d. Davila la șeful laboratorului, d. Bernath, și a cerut 10 grame chinină. D. Bernath, care cu câteva minute înainte întrebuințase mai multe substanțe otrăvitoare în experiențele făcute, dădu, din nebăgare de seamă, în loc de chinină stricnină, una din otravele cele mai tari și ale cărei efecte era imposibil de a se mai putea neutralisa cu vreo substanță. Dr. Davila ia stricnina, o pune singur într-un buliu și o dă dnei Davila, care o înghite! Au fost de ajuns câteva minute, până ce dna Davila, împreună cu sora d-sale să meargă din strada Colței, de la laboratorul de chimie până în calea Mogoșoaiei, magazinul Popovici, pentru ca simptomele mortale să se manifesteze în toată puterea lor. Încă pe drum, acea ce avea să cadă peste câteva minute pradă morții celei mai sfâșietoare simți efectele acestei teribile otrăvi. Intrând în magazinul menționat, abia avu timpul ca să ceară aceea ce voia a cumpăra și deodată simți că otrava contractează toți mușchii și-i oprește bătăile inimii. A fost destul ca să zică surorii d-sale, martora inconsolabilă a acestei dureroase întâmplări: îmi este foarte rău, simt că mor! și totul a fost gata pentru ca să rupă firul vieții acestei nobile dame, bună mumă de familie, compătimitoare pentru cei săraci și una din româncele cele mai respectabile. La orele 12 și jumătate din zi, directoarea și mama orfanilor de la Asilul Elena Doamna încetase din viață în brațele surorii și soțului său, sfâșiați de această cumplită durere. Nu putem descrie durerea acestei scene dintre cele mai tragice! De o parte soțul, surora și amicii cuprinși de cea mai mare durere și cu ochii înecați în lacrimi; de altă parte, nenorocitul d. Bernath, care își sfâșia veșmintele și-și rupea părul în cea mai mare desperare, de comiterea unui omucid prin imprudență, care-l făcuse să cadă victimă a conștiinței sale neîmpăcate”.

„Curierul de Iassi”, An 7, Nr. 7, 18 ianuarie 1874

La vârsta de 53 de ani, Alexandru Davila a fost înjunghiat în cap de un servitor, în timp ce dormea. După ce, inițial, medicii nu i-au dat nici o șansă de supraviețuire, în presă s-a zvonit că s-ar fi recuperat complet. A rămas însă paralizat.

Un servitor pe care îl dăduse afară pentru că furase, dar îl reangajase, în parte din milă, în parte pentru că era mulțumit de serviciile lui, s-a repezit la el când dormea și i-a înfipt un pumnal în cap. Două ceasuri mai târziu, socrul meu a fost găsit zăcând pe jos, într-o baltă de sânge, lângă o masă, până la care se târâse ca să încerce să ceară ajutor prin telefon. Dar receptorul, pe care a avut puterea să-l folosească, atârna lângă el. Înainte de a fugi, asasinul a vrut să se întoarcă în camera crimei, dar, din prag, a văzut că victima stătea în picioare și se chinuia să-și scoată pumnalul, care rămăsese implantat deasupra urechii drepte.

Arabella Yarca, Jurnal intim, București, Editura Orizonturi, 2018, p. 65.

 

 

 

 

Datare imagine:

Fotograf / Artist: Sava Henția (1848-1910)

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR