Ion C. Brătianu

Anii de viata: 2 iunie 1821, Pitești – 2 mai 1891, Florica, jud. Argeș

Aflat la studii la Paris, unde a urmat Școala Politehnică, a luat parte la mișcările revoluționare de la 1848. În același an, s-a întors în Țara Românească, unde a jucat un rol important în revoluția de la 1848, fiind prefect al Poliției Capitalei între iunie-septembrie 1848. După înăbușirea revoluției, a plecat în exil până în 1857. Deși a sprijinit alegerea lui Cuza, s-a numărat, în februarie 1866, printre cei ce l-au înlăturat. S-a implicat apoi în aducerea unui prinț străin pe tronul Principatelor, prin misiuni diplomatice în Franța și Prusia, fiind, de asemenea, cel ce l-a adus în țară pe principele Carol. În 1875 s-a numărat printre fondatorii Partidului Național Liberal, al cărui prim președinte a fost (1875-1891). A fost de două ori prim-ministru (iul. 1876 – apr. 1881, iun. 1881 – mar. 1888) și a avut mai multe mandate la ministerele de război, finanțe, interne și lucrări publice. În 1876 a participat la negocierile de la Livadia cu țarul Alexandru al II-lea privind implicarea României într-un război cu Imperiul Otoman, iar în 1878 a fost delegat al guvernului român la Congresul de la Berlin. Căsătorit cu Caliopi Pleșoianu, a avut opt copii, trei băieți și cinci fete. Toți cei trei fii, Ion, Constantin (Dinu) și Vintilă, au fost trimiși la studii în străinătate și au devenit ingineri; toți au fost membri și președinți ai PNL, parlamentari și miniștri, iar Ion și Vintilă au fost și prim-miniștri.

Datare imagine: secolul XIX

Fotograf / Artist: anonim

Atelier / Editura:

Sursa foto: tablou din colecția MNIR

Detinator: MNIR