Fotografie de epocă – Mamă și fiică

Anii de viata:

Nr. inventar: 367166

Sărut mâinile!

Scumpa şi nepreţuita mea măiculiţă, iartă-mă că am întârziat a-ţi răspunde <din> pricina boalii mele din luna lu septembrie. Am lepădat din sperietură, m-am speriat noaptea, fiind singură acasă, bărbatu meu lipsea în oraş. Și dintr-acea vreme şi până acum, în luna lui martie, am fost tot întruna bolnavă, dintr-o boală într-alta, de cât gândeam că nu mai găsesc leac. Aşa boală grea şi îndelungată nu am pătimit în viaţă. Nu-mi părea rău că o să mor, decât îmi părea rău să mor aşa departe de dumneata, fără să poci să te văz. Nepreţuita mea măiculiţă, nu poţi să-ţi închipuieşti câtă mângâiere mi-au făcut scumpa dumitale scrisoare, de câte ori am sărutat-o şi am udat-o cu lacrimi, văzând că ai pătimit, câtă bucurie şi mângâiere mi-au pricinuit văzând scrisoarea dumneatale, citind-o şi văzând toate ce-mi scrii. M-am întristat, mi se rupea inima că nu am fost lângă dumitale ca să te caut. Cine te căuta şi te îngrijea, numai milostivul Dumnezeu ştie şi vede câtă neodihnă şi mâhnire <sunt> în sufletul meu văzând că sunt departe de dumneata, nu poci a te vedea în tot minutul. Nu trece un ceas pe zi în care să nu vorbim de dumneata, scumpa mea măiculiţă. Sărmanu bărbatu-mieu, cât ar dori să fim cu dumneata. Împrejurările dacă s-o face vreo orânduială în ţara noastră sărmană scrie-ne, nepreţuita mea măiculiţă, cu ce am putea face vreo speculaţie ca să putem trăi. Acum şi aici multe schimbări o să se facă, până acum încă nu s-a isprăvit. Scumpa mea măiculiţă, toată vremea şi sărbătorile le-am petrecut cu lacrimi. Îmi închipuiam că anul trecut acele zile eram fericită, că le-am petrecut cu scumpa şi nepreţuita mea măiculiţă şi acum sunt aşa departe, în străinătate. Din zi în zi mă simt că-mi slăbesc sănătatea. Chipul <e> mai bine, dar în sufletul meu <sunt>  neodihna şi gându cum să facem ca să fim cu dumneata. Scrie-mi, te rog, cum te afli, trimite scrisoarea prin arhimandrit, sărmanu, el mi le trimite, cum petreci, ce faci. Atâta mângâiere îmi rămâne, scumpele dumitale scrisori, până să fie fericitul minut să te văz, să te îmbrăţişez. Ah, ce dor, ce dor îmi este să te văz. Dacă aş putea, aş sbura să viu mai curând să te văz. Scrie-mi, scrie-mi, te rog, mai curând.

 

Fragment dintr-o scrisoare datată „9 martie 1859”, adresată de Elena Sadovsky (stabilită în Rusia, cu soțul ei, ofițerul Nicanor Sadovsky, cu care s-a căsătorit în 1852) mamei sale, Marghioala Bengescu – Document în limba română cu alfabet chirilic, ce se află în patrimoniul MNIR (nr. inventar 353646, Depozit Manuscrise și Tipărituri I – Epocă Modernă)

Datare imagine: sfârșitul secolului al XIX-lea

Fotograf / Artist: Francois Bauer, Rusciuc, Șumen

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR