George Diamandy

Anii de viata: 27 februarie 1867, Bârlad – 27 decembrie 1917

Om politic socialist (membru al Partidului Socialist Democrat, apoi al Partidului Muncii), jurnalist, dramaturg.

M-am născut în Bârlad […]. Cursul primar l-am făcut tot în Bârlad. De la vârsta de 5 ani până la 9 ani am suferit de paludism și în acest timp am plecat în Franța, unde am stat aproape doi ani la Paris și la mare. Cursul secundar l-am făcut la Institutele Unite din Iași, unde am căpătat reumatism și boală de inimă. Am fost un elev mediocru, cetind mult în afară de cursurile școalei. Am luat bacalaureatul la Iași, mai mult prin bunăvoința profesorilor decât prin știința candidatului. Înainte de bacalaureat, am scris la „Contimpuranul”și la „Munca”, ziare socialiste. După bacalaureat am fost voluntar în artilerie, de unde am plecat după patru luni […]. Am plecat apoi la Paris, am studiat Dreptul foarte prost, așa că în patru ani am luat jumătate de licență la Paris și după alți patru ani cealaltă jumătate la Caen. În timpul acesta am fost ales membru corespondent al Societății de Antropologie din Paris […]. Am fost doi ani directorul primei reviste marxiste „L´Ere Nouvelle” […]. Am înființat împreună cu Breton – azi deputat – Alfred Bonnet și Zevaes, primul cerc al Studențimii Socialiste. Am prezidat cel dintâi congres internațional al Studenților Socialiști la Bruxelles, apoi, împreună cu Emil Racoviță, am fost delegat la congresul internațional din Zurich. Întorcându-mă în țară pentru câteva luni, am stat timp mai îndelungat ca prim redactor al ziarului „Lumea Nouă”, al cărui director delegat era I. Nădejde. În urma unei grave neînțelegeri asupra tacticei Partidului Socialist – înainte de răscoalele din Oltenia – m-am retras din această organizație. […] În timpul răscoalelor am fost atins de o influență infecțioasă, în urma căreia mor aproape de șase ori pe an. Viața sedentară impusă de boală m-a împins la scris și, astfel, de urât și exasperat de boală am colaborat la „Voința Națională” și „Viitorul”. În anul 1910 am scos „Revista Democrației Române”, care a dispărut după doi ani. Am scris „Bestia”, care cu mare greutate s-a jucat de șapte ori, deși nu fusese cetită de Comitetul de Lectură al Teatrului Național, iar „Tot înainte”, primită cu elogii de către dl. I. Brătescu-Voinești, așteaptă și azi, după doi ani, un director just, dacă nu și binevoitor. Am depus o a treia piesă, „Veșnica întrebare” [….]. Sunt membru al Societății Scriitorilor Români și pentru moment al „Societății Scriitorilor Dramatici”.

Autobiografie, în „Almanahul Societății Scriitorilor Români pe 1912”, Anul I, București, Editura Revistei Flacăra, 1912, p. 69-71.  

Datare imagine: secolul XX

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR