George Georgescu
Anii de viata: 12 septembrie 1887 – 1 septembrie 1964
Învățând să cânte singur la vioară, George Georgescu s-a înscris, după terminarea liceului, la Conservatorul din București, în ciuda opoziției părinților. A studiat vioara și violoncelul, iar în 1919 a obținut o bursă în Germania, pentru a se pregăti la Școala Superioară de Muzică din Berlin. L-a avut ca profesor pe violoncelistul Hugo Becker, pe care Georgescu l-a înlocuit, după retragere, în cvartetul de coarde „Henri Marteau”. Din cauza unui accident petrecut în 1916, a renunțat la violoncel și s-a reorientat spre cariera dirijorală, studiind cu Arthur Nikish și Richard Strauss. A debutat ca dirijor la Filarmonica din Berlin în 1918. Primul concert în România a avut loc pe 4 ianuarie 1920, la Filarmonica din București, unde a fost dirijor permanent al orchestrei și director artistic din 1920 până în 1944, când, în urma ieșirii Românei din alianța cu puterile Axei, autoritățile l-au înlăturat din cauza simpatiilor germane. La intervenția lui George Enescu, a devenit, în 1947, dirijor al Orchestrei Radio. În 1954 a reprimit conducerea Filarmonicii, pe care a deținut-o până în 1964, anul morții. A fost și director al Operei Române (1922-1926, 1930-1933, 1939-1940). De-a lungul timpului, a efectuat multe turnee în străinătate, devenind faimos și pe plan internațional.
Datare imagine: secolul XX
Fotograf / Artist:
Atelier / Editura:
Sursa foto: Fototeca MNIR
Detinator: MNIR