George Tutoveanu
Anii de viata: 1872-1957
Gheorghe Ionescu din Bârlad, pedagog absolvent al Școlii Normale de Institutori din București, a fost, de asemenea, poet. A publicat sub pseudonimul „George Tutoveanu”. Primul volum de poezii, intitulat Albastru, i-a fost tipărit în 1902. Un al doilea, La arme! Luptătorilor pentru țară, a apărut în 1913, în timpul celui de-al Doilea Război Balcanic. S-a numărat printre fondatorii societății literare „Academia bârlădeană” și ai celor două reviste a acesteia: „
Raport al lui Iosif Vulcan despre volumul Albastru, nominalizat în 1902 pentru premiul Heliade Rădulescu al Academiei Române (pe care însă nu l-a obținut):
Titlul ne indică, din capul locului, că autorul aparține școlii romantice. Citind volumul, convingerea noastră se întărește. Toate bucățile ce ni se oferă sunt inspirate de sentimentul romantismului. Răsfoind aceste pagini, resimțim parcă epoca tinereții, când totul ne pare frumos și plăcut. Lira poetului nostru cântă sentimentele unei inimi tinere, care nu este otrăvită de influențele pesimismului, ci ne spune că viața are plăceri și e dulce a trăi. Zbuciumul său este o melancolie lină, care nu stârnește dureri mari, rănile sale se vindecă ușor. Impresiunea ce o resimțim nu ne zguduie, citim în liniște bucată după bucată. Fantezia nu este prea bogată, variațiunea nu cam abundează, ideile nu ne prea surprind. În schimb, autorul are o limbă frumoasă, un gust estetic la compunerea versurilor, o mlădiere dulce în nuanțarea sentimentelor, ceea ce pare a ne spune că de acum înainte are să scrie operele sale de mare valoare.
„Analele Academiei Române”, seria II – tom XXV, 1902-1903, Partea Administrativă și Dezbaterile, București, 1903, p. 394-395
Datare imagine: prima jumătate a secolului al XX-lea
Fotograf / Artist: M. Pădurățeanu
Atelier / Editura: Editura Papetăriei „La Principele Nicolae”, București
Sursa foto: Fototeca MNIR
Detinator: MNIR
