Mihai Eminescu – Portrete de maturitate (reproduse în cărți poștale)

Anii de viata: 15/ 27 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova –15/ 27 iunie 1889, București

                                     

Editura Revistei Învățătura prin Imagini, București

 

Editura Librăriei „Biserica Albă”, București (după o litografie de Th. Mayerhofer)

 

Tipografia Horia Carp și Marinescu, București

 

Considerat cel mai important poet al literaturii române, a debutat în 1866 cu o poezie dedicată lui Aron Pumnul (ce-i fusese profesor de română la gimnaziul german din Cernăuți), poezie apărută, sub numele „M. Eminovici”, în broșura Lăcrimioarele învaeţaeceilor gimnaesiaşti de’n Cernaeuţi la mormîntul prea iubitulul [!] lor profesoriŭ Arune Pumnul raepaeusat într’a 12/24 Ianuariŭ 1866. În același an i-a fost publicată o poezie (De-aș avea) în revista „Familia” (An 2, Nr. 6, 25 februarie/9 martie 1866, p. 68), editată la Budapesta de scriitorul și publicistul ardelean Iosif Vulcan, cel care i-a schimbat numele de familie în „Eminescu”. Din 1859 a fost elev al Școlii primare ortodoxe din Cernăuți, iar din 1860, al Gimnaziului german din același oraș, de unde s-a retras în 1863. Între 1864-1869 a lucrat ca sufleor pentru mai multe trupe de teatru (cea a Ștefaniei Tardini și a fraților Ioan și Alexandru Tardini,  cea a lui Iorgu Caragiale,  cea a lui Mihai Pascaly, cu care a călătorit prin Moldova, Muntenia, Transilvania și Arad), precum și la Teatrul Național din București. Începând cu toamna lui 1869, la inițiativa tatălui său, a urmat, ca student auditor, Facultatea de Filozofie din Viena, pentru ca în 1872 să se transfere la Facultatea de Filozofie din Berlin, cu o bursă din partea societății literare Junimea. După ce a revenit în țară fără a-și fi încheiat studiile, a fost numit, de către Ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Titu Maiorescu, director al Bibliotecii Centrale din Iași (septembrie 1874) și apoi și revizor școlar (1875) pentru județele Iași și Vaslui. În 1877 s-a mutat la București, unde a devenit redactor la ziarul conservator „Timpul”, condus din ianuarie 1877 de Titu Maiorescu. În 1883 au început să apară semnele unei boli mintale, iar cu timpul starea i s-a agravat. A murit șase ani mai târziu, pe când era internat la sanatoriul Caritas din București, cauza morții rămânând, până astăzi, incertă. A scris poezie, proză, dramaturgie, la care se adaugă activitatea jurnalistică.

Datare imagine: prima parte a secolului al XX-lea

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Colecția Daniel Cosmin Obreja

Detinator: MNIR