Mihail Cruceanu

Anii de viata: 13 decembrie 1887, Iaşi - 7 iulie 1988, Bucureşti

Licențiat în litere și drept, a fost avocat și profesor de limba și literatura română, precum și poet și prozator de factură simbolistă, debutând în 1902 cu o poezie apărută într-un supliment al ziarului „Adevărul”. A participat la Primul Război Mondial ca translator. În 1917 s-a refugiat la Odessa, unde a luat contact cu ideologia comunistă rusă, devenind un simpatizant al acesteia și implicându-se, după revenirea în țară, în activitatea Partidului Comunist Român. Din această cauză (cum PCR fusese interzis prin lege în 1924), a fost închis între 1940-1941. După venirea comuniștilor la putere, a fost numit inspector în Ministerul Învățământului și apoi profesor universitar la Facultatea de Filologie (1949-1962) și a fost ales deputat în Marea Adunare Națională în toate legislaturile până la moartea sa. Principalele volume publicate sunt: Spre cetatea zorilor (1912), Altare nouă (1915), Fericirea celorlalți (1920), Lauda vieții (1945).

 

 

Datare imagine: noiembrie 1913

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR