Nicolae Iorga
Anii de viata: 17 iunie 1871, Botoșani – 27 noiembrie 1940, Sinaia
A terminat, în doar un an (1888-1889), Facultatea de Litere din Iași, după care a urmat secția de istorie și filologie a École Pratique des Haute Études din Paris, absolvită cu o lucrare despre Philippe de Mézières (1893). În același an și-a luat doctoratul în filozofie la Universitatea din Leipzig, cu un studiu istorico-literar despre Thomas III, marchiz de Saluces. Din octombrie 1895 până în 1939, a fost profesor titular de istorie medie, modernă și contemporană la Facultatea de Litere și Filozofie din București. A scris numeroase lucrări de istorie românească și universală, precum și de istorie literară, abordând o mare diversitate de teme, a fost editor al mai multor colecții de documente privind istoria României, director al unor periodice precum „Neamul Românesc” sau „Revista istorică”, întemeietor al Institutului de Studii Sud-Est Europene, Institutului de Studii Bizantine, al Institutului de Istorie Universală, ce-i poartă azi numele, al Universității Populare de Vară de la Vălenii de Munte. În 1910 a fost unul din fondatorii Partidului Naționalist Democrat, ce a intrat prima oară la guvernare în 1931, cu Iorga – care susținuse restaurația lui Carol al II-lea – , ca prim-ministru și ministru al Instrucțiunii Publice (aprilie 1931 – iunie 1932). A mai fost ministru de stat (feb. – mar. 1938), iar pe 30 martie 1938 a fost numit consilier regal. Pe 27 noiembrie 1940 a fost asasinat de legionari, ce îl considerau unul din vinovații pentru încarcerarea și moartea liderului lor, Corneliu Zelea-Codreanu, ce fusese închis în urma unei plângeri a lui Iorga.
Nr. inventar: 367610
Datare imagine: prima jumătate a secolului al XX-lea
Fotograf / Artist:
Atelier / Editura:
Sursa foto: Fototeca Muzeului Național de Istorie a României
Detinator: MNIR