Nicolae Kretzulescu

Anii de viata: 1812 - 1900

A fost un politician liberal român, care a deținut de trei ori funcția de prim-ministru al României (între 1862-1863, 1865-1866 și în 1867).A studiat medicina la Paris între anii 1834-1839. Despre călătoria la Paris și anii de viață studențească acolo va scrie mai târziu o carte, mărturie importantă despre situația primilor studenți români la Paris.

La Revoluția de la 1848 a fost – împreună cu frații săi mai mari Constantin și Scarlat – un susținător moderat al ideilor noi ale guvernului revoluționar, din care nu a făcut parte.

În iunie 1862, a devenit președinte al consiliului de miniștri și ministru de interne în guvernul format după asasinarea lui Barbu Catargiu. Din această poziție a evitat discutarea problemei agrare, ocupându-se de alte probleme printre care unificarea sistemului sanitar, crearea Direcției Generale a Arhivelor Publice, și crearea unui Consiliu al Instrucțiunii Publice. A susținut demersurile pentru naționalizarea mănăstirilor închinate și începe pregătirile pentru adoptarea Legii secularizării averilor mănăstirești.

După remanierea din octombrie 1863 a fost ministru al instrucției publice în noul guvern.

A fost membru fondator al Academiei Române (Societatea Academică Română).

 

Nr. inventar: 86761

Datare imagine: Secolul XIX

Fotograf / Artist: -

Atelier / Editura: -

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR