Sofia Hrisoscoleu

Anii de viata: 15 iunie 1839 – 27 octombrie 1861

Fiică a lui Ioan Coce și a Mariei Mavrichi, a studiat la un pensionat privat din Iași, după care, între 1856-1857, a predat la o școală din Târgu Neamț. A urmat apoi un an la Școala centrală din Iași, iar în toamna lui 1857 a înființat un pensionat de fete la Fălticeni. Pe 25 octombrie 1859 s-a măritat cu profesorul Iorgu/Gheorghe Hrisoscoleu, care îi fusese coleg la școala din Târgu Neamț. Fiind bolnavă de plămâni, în 1861 starea i s-a agravat. A murit pe 27 octombrie, la doar 22 de ani, la câteva zile după moartea fiicei sale, născută în septembrie 1860. A fost, la 1859, o susținătoare a alegerii ca domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza și a unirii Principatelor Române.

 

Scrierile Sofiei Hrisoscoleu, pe care singură le-a intitulat «slabe încercări», n-au pretențiunea de a trece de tot ceea ce se poate scrie mai perfectu în limba noastră, nici nu potu face epocă în literatura noastră; dară în toate se vădu amorulu de patrie, de onestitate, de libertatea cea mai perfectă, de triumful ideii că numai femeile pot regenera societățile; aceste simțăminte ne insuflă scrierile Sofiei și știut este că orice scriere care ne înalță inima și ne insuflă sentimente nobile și frumoase, nu trebuie să căutăm dacă este scrisă de meșteru și dacă scrierea este perfectă; cu toate acestea, scrierile Sofiei au acea puritate de stil și acea înșirare de idei ce rar se vede în mai toate literaturile; păcat numai că destinul i-a frânt firul zilelor așa de timpuriu.

Din prefața scrisă de Iulia Aricescu la volumul postum, apărut în 1862, în care au fost publicate articole și poezii de-ale Sofiei Hrisoscoleu.

Sunt foarte sigură, doamnele mele, că acumu fiecare dintre d-voastră este înștiințată despre fundarea societății de încuragiare a tinerilor la învățătură. Nu, nu poate fi nici una între Moldovene atâtu de streine de evenimentele țerii sale, încâtu să nu fi aflatu încă această întreprindere cu totulu nouă în Moldavia! […] La bărbatu bunătatea este o frumoasă însușire pe care o poate căpăta sau de la natură sau de la educațiune; la femee bunătatea trebuie să fie ceva care să facă parte din ființa ei, ceva care să se nască odată cu dânsa, care să crească prin educațiune și care împreună cu înțelepciunea să fie povățuitorii ei în tot cursul vieții. Bunătatea se vădește prin fapte bune și poate fi faptă mai bună decâtu societatea fondată de d. Fătul? […] Să luăm dară și noi parte la acestu mare lucru alu compatrioților noștri. Și pentru aceasta, doamnele mele, nu trebue sacrificii mari, nu vă trebue osteneală, nu vă trebuie chieltuieli păgubitoare. Voi, care sunteți în lumea mare, care vă bucurați de petrecerile, de plăcerile ei, spuneți-mi câtu vă costă un bal? Negreșit 20 sau 30 galbeni; cea mai mică soarea trebuie să vă coste măcar 10 galbeni. Ei bine! Lipsiți-vă de una din aceste soarele în folosul societății de învățătură. Cu prețulu unui balu, Doamnelor, vă puteți cumpăra viitorul și fericirea națiunii voastre” […]. Târgu Neamț, 1855

Fragment din Epistolă adresată tuturor doamnelor române ­­(Operile doamnei Sofia Chrisoscolcu, născută Cocé. Precedate de viaţa autoarei, de doamna Iulia A[ricescu], București, 1862), p. 15-17

Datare imagine: secolul XIX

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura: Litografia lui J. Pernet, București

Sursa foto: Operile doamnei Sofia Chrisoscolcu, născută Cocé. Precedate de viaţa autoarei, de doamna Iulia A[ricescu], București, 1862 (carte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României))

Detinator: MNIR