Take Ionescu

Anii de viata: 13 octombrie 1858, Ploiești – 21 iunie 1922, Roma

 

Take Ionescu, pe numele său real Dumitru Ioan, modificat ulterior în Dumitru Ionescu și apoi Take Ionescu, a studiat dreptul la Paris, între 1875 și 1881, când a obținut titlul de doctor. Întors în țară, a îmbrățișat cariera de avocat și jurisconsult. În 1883 s-a înscris în PNL, pe ale cărui liste a fost ales deputat de Ilfov în 1884, dar, intrând în conflict cu conducerea partidului, anul următor a creat o dizidență, iar în 1891 s-a înscris în Partidul Conservator. Ca membru PC a fost de câte două ori ministru al cultelor și instrucțiunii și ministru al finanțelor la sfârșitul secolului al XIX-lea și în începutul celui de-al XX-lea. În ianuarie 1908 a înființat, din cauza neînțelegerilor cu liderii PC, propriul partid – Partidul Conservator Democrat -, al cărui președinte a fost până în 1922. A fost ministru de interne între oct. 1912 – dec. 1913 și ministru de externe între iun. 1920 – dec. 1921 (în timpul mandatului său, a fost creată Mica Înțelegere, alianță defensivă compusă din România, Iugoslavia și Cehoslovacia, și s-a semnat o convenție de alianță cu Polonia). În decembrie 1921 a fost însărcinat de regele Ferdinand cu formarea guvernului, însă după ce cabinetul său a primit vot de blam din partea Parlamentului (17 ianuarie 1922), și-a prezentat demisia. A murit în vara aceluiași an, în timpul unei vacanțe în Italia.

 

Datare imagine: secolul XIX

Fotograf / Artist: F. Duschek, București

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR