Principesa Ileana
Anii de viata: 5 ianuarie 1909, București – 21 ianuarie 1991, Youngstown, Ohio, SUA
A fost cel de-al patrulea copil al regelui Ferdinand și reginei Maria. În adolescență a studiat timp de un an la colegiul Heathfield-Ascot din apropiere de Londra (1924-1925), apoi a urmat cursuri la Școala de Educație Fizică din București și la Școala de Navigație din Constanța, de unde a obținut un brevet de timonier. După o logodnă eșuată cu contele Alexandru de Hochberg (1930), s-a măritat, pe 26 iulie 1931, în rit catolic, cu arhiducele Anton de Habsburg, principe de Toscana, alături de care s-a mutat în Austria, unde au achiziționat castelul Sonneburg de lângă Viena. Cei doi au avut șase copii, doi băieți și patru fete. În 1943, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a revenit în țară, locuind la castelul Bran. și s-a implicat în activitatea Crucii Roșii Române din Brașov. În ianuarie 1948 (după abdicarea forțată a regelui Mihai), principesa Ileana a părăsit România, la fel ca întreaga familie regală. S-a stabilit mai întâi în Argentina, apoi în SUA, unde a trăit în exil până în 1991. Divorțând de Anton de Habsburg în 1954, s-a recăsătorit în același an cu medicul român Ștefan Isărescu. S-a despărțit însă și de acesta, iar, după moartea, într-un accident aviatic, a uneia dintre fiice (1959), a intrat ca novice la mănăstirea ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului” din Bussy-en-Othe, Franța, unde s-a călugărit ulterior sub numele de Maica Alexandra. În 1967 a fondat în Ellwood City, Pennsylvania, o mănăstire ortodoxă (cu hramul „Schimbarea la Față”), cea dintâi din America, a cărei primă stareță a fost din 1969 până în 1987. În 1990, după căderea regimului comunist din România și cu un an înainte de moartea sa, principesa Ileana și-a vizitat pentru o ultimă dată țara natală.
Datare imagine: 1924-1928
Fotograf / Artist:
Atelier / Editura: F. Mandy, București
Sursa foto: Fototeca MNIR
Detinator: MNIR
