Compozitorul Mircea Chiriac, tatăl artistei Corina Chiriac
Anii de viata: 19 mai 1919-1 decembrie 1994
A urmat, în paralel, la București, Conservatorul și Facultatea de Drept (absolvite în 1943, respectiv 1945), dedicându-se, însă, muzicii. A fost compozitor, dar și cadru didactic – lector, apoi conferențiar la catedra de armonie a Conservatorului din București (1962-1975) – , cercetător științific (la Institutul de Folclor din București, 1949-1953), consilier muzical la Radiodifuziunea Română (1941-1947) și al Ansamblului Ciocârlia (1950-1955), dirijor al Ansamblului CFR Giulești (1948-1949).
Activitatea i-a fost apreciată și recompensată prin distincții precum: premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, al cărui membru a fost, în 1953, 1972, 1974, premiul al II-lea și al III-lea la ediția din 1979 a Festivalului „Cântarea României” și premiul I la cea din 1981, premiul „George Enescu” al Academiei Române (1966), medalia Muncii (1954), ordinul Meritul Cultural, clasa a III-a (1969).
Creația sa numără compoziții de muzică de teatru și film, corală, simfonică, vocală, de cameră, prelucrări folclorice pentru orchestră.
Diplomă de bacalaureat, secțiunea literară, emisă de Ministerul Educației Naționale pe numele lui Mircea Chiriac, absolvent al Liceului Gheorghe Lazăr din București, 16 septembrie 1938
Diplomă de licență în drept pe numele lui Mircea Chiriac, 17 august 1943
Portret la tinerețe al lui Mircea Chiriac, autor
Mircea Chiriac (anii ’80)
Datare imagine: 1965
Fotograf / Artist:
Atelier / Editura:
Sursa foto: Colecția Corina Chiriac
Detinator: MNIR





