Dida Solomon-Callimachi

Anii de viata: 15 februarie 1898 - 1974

Evreică de origine, Dida Solomon Callimachi a fost soția scriitorului Scarlat Callimachi. Actriță, a făcut parte din trupa „Insula”, înființată împreună cu soțul său, a jucat la Teatrul Național, Teatrul Barașeum (1941-1945; în timpul dictaturii antonesciene actorii evrei nu mai puteau decât la un teatru special înființat pentru ei), Teatrul Evreiesc de Stat, a întemeiat trupa „Teatrul Liber”, alături de care a pus în scenă piesa Maya de Simon Gatillon, nejucată până atunci în România. Rolul care a făcut-o celebră a fost „domnișoara Julia”, din piesa omonimă de August Strindberg. A jucat și într-un film, Trenul fantomă (1933), regizat de Jean Mihail. Adeptă a idelogiei comuniste, ca și Scarlat Callimachi, a făcut parte din Comitetul Național Antifascist al Femeilor, înființat în 1934, a fost vicepreședintă a sub-secției Teatru din cadrul secției Artă a Asociației Române pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică, a fost membră a Uniunii Antifasciste a Femeilor. A fost, de asemenea, poetă, iar în 1974 i-au fost publicate memoriile (Amintirile domnișoarei Iulia).

Datare imagine: secolul XX

Fotograf / Artist:

Atelier / Editura:

Sursa foto: Fototeca MNIR

Detinator: MNIR